Stingeţi luminile, urmează staţia “Aici am iubit”

“Mergeam în Vamă şi îmi cumpăra fulare vopsite, pentru că ştia cât îmi plac.

Şi medicamente, dacă întâmplător, de la prea mult soare fără sunscreen mi se făcea rău. Odată, a căutat prin toată staţiunea aia murdară, cu marfă la supra preţ un ac de siguranţă ca să-mi prind costumul de baie rupt, şi pentru că nu a găsit, a cumpărat o trusă de cusut întreagă.
Altă dată, era martie şi mă dusesem la birou îmbrăcată extrem de subţire, certată cu frigul şi zăpada. Vremea se încăpăţânase să nu ţină cu mine, aşa că l-am rugat să vină să îi dau cheile mele de acasă, să meargă să îmi aducă cizmele şi o jachetă. Şi a venit, a venit fără măcar să se supere. Îmi cumpăra mereu de toate din banii lui, deşi câştigam de trei ori mai bine. Indiferent că era vorba de bilete de autobuz, de concerte, de ceai, de apă, de îngheţată, de ţigări, de tren sau de un covrig.

Când ne-am întors prima oară de la mare era început de mai, frig şi vânt în Bucureşti, ne-am întâlnit şi mi-a spus că s-a obişnuit să stea cu mine, că i-e dor şi că e trist că nu ne mai putem împărţi prosoapele, aşternuturile, papucii de casă şi tacâmurile zi de zi. Mi s-a părut atât de frumos, şi încă şi acum mi se pare la fel de frumos şi-mi mai dau seama câtă tandreţe ne-a lipsit nouă, celorlalţi, blocaţi trei ani mai târziu într-un angajament precoce, feroce şi rapace.


Când mă uit acum la fotografiile de atunci, am în faţa ochilor atâta dragoste cât pentru o sută de ani. E, fireşte, absurd, să le privesc acum, după patru ani, şi să realizez că în nicio poză pe care am făcut-o noi doi, următorii, mai târziu, nu poţi vedea cu ochiul liber atâta drag de cineva. Sunt vreo 50 de imagini din ziua aceea la plajă şi în toate, buzele lui sunt lipite de un obraz de-al meu, în timp ce eu privesc distrată la cameră, în alb şi negru de pe un cearşaf, cu un chip pe care nu poţi citi niciunul dintre simptomele cronice: oboseală, vise proaste, somn şubred, nicotină, tristeţe sau ironie. În fotografiile noastre târzii nu se poate citi, prin mimica noastră ermetică şi fadă, mai nimic. Cine ne cunoaşte va deosebi acolo câteva sute de păţanii, poveşti şi eşecuri bine sigilate în compartimentele lor. Dar în 2007, în iulie, la capătul Vămii Vechi, nu-mi păsa prea mult de claritatea pozelor, de calitatea obiectivului sau de cantitatea de lapte versus  apă din paharul cu ness. Dragostea e o chestie pe care nu o sesizezi la momentul oportun. O laşi să treaca prin sau pe lângă tine aşa cum trec gâştele prin apă şi, dacă ai puţin mai mult noroc şi dare de seamă, o apuci de picior atunci când e momentul şi o ţii acolo. Iar dacă nu ai prins-o cândva înainte să atingi pragul primilor 22 de ani, o să-ţi tot facă cu mâna până spre 30. Because it’s then when we have the purity or the maturity necessary for love to thrive..what’s in between is just confusion, îmi spune ea, din cealaltă parte a lumii.

Aşa că acum încep, puţin câte puţin, să înţeleg de ce eram pe atunci amândouă, amândoi, amânpatru doar un zâmbet: nu aveam nicio grijă.”

—-letters, work in progress, 2005-2011—-

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s