Fotografie de produs

“Să împarţi femeile în frumoase şi urâte. Să le numeşti bucăţi de carne, motivându-ţi etichetarea în baza unei simptomatologii de gender, ajustate în funcţie de subiect. Să apeşi pe declanşator şi să scoţi în evidenţă ochi, guri, sâni, picioare, niciodată suflete, încruntându-te, veşnic nefericit cu rezultatul.

În canoane digitale, chipul meu nu se încadrase niciodată, pentru el, în prima categorie. Existau afară o sută de feţe mai expresive, mai studiate, mai lipsite de începuturi de cearcăne sau mai atente la el decât la cameră.  Pe ele le căuta, pentru că-i gâdilau orgoliul, iar ele navigau pe toate drumurile noastre comune şi prin toate canalele sociale pe care ne derulam convieţuirea. Se împrieteneau cu mine, se împrieteneau şi cu el. Nu scoteau nicio vorbă. După ce ne-am dezoficializat în eter legătura, mă întrebau dacă vor să pozez pentru ele. Cu el se întâlneau pentru masă şi pentru a deveni, la rândul lor, obiectul unui shooting. Aşa că le refuzam, construind, încet-încet, din cărămizile imaginare pe care setările de securitate şi de intimidare ale reţelelor sociale, un spaţiu în care să văd şi să fiu văzută doar de cine poftesc.

– Da, una dintre ele e mai grunge, cealaltă cam are figură de manelistă. Dar dă bine în poze, aşa că, ştii şi tu…, îmi spusese.
– Mă întreb doar de ce nu ai publicat vreodată o fotografie cu mine undeva, am replicat, sesizând ridicolul situaţiei chiar din vorbele lui.
– …pentru că nu sunt mulţumit cu ce iese. Şi pentru că nu-mi place să îţi fac poze. Mă plictisesc să tot fac asta.

Apoi nu s-a mai plictisit, pentru că era vorba de alte şi alte şi alte figuri. Îl chemau la cine târzii, în timp ce noi încă ne mai luam cinele cu vin, ţigări şi alte pretexte, printre cearşafuri. Mă întrebau, apoi, cărui fapt îi datorau dezabonarea forţată de la conturile mele cu conţinut personal. Îmi venea să le răspund că n-au plătit factura. Pentru cina pe care o luaseră cu iubitul meu.

Am încetat să studiez,  într-un final, nepotrivirea dintre schiţa lui mentală de frumuseţe şi a mea. Probabil mă găsise tare urâtă.

Singurele fotografii cu mine cu care hotărâse să se laude vreodată erau cele nud, pe care i le arătase, fără prea multe amendamente, tatălui său. A doua zi, dânsul şi cu mine aveam să ne cunoaştem, să dăm mâna şi să discutăm amabil despre vreme într-un loc cu multe avioane, bagaje şi cafele la 24 de lei ceaşca, fără biscuit. Se angajase să şteargă dovezile incriminatoare, dar nu o făcuse niciodată. Am aflat şase luni mai târziu, când mi-am redescoperit formele din tinereţe pe computerul lui. Fusesem cuprinsă de scârbă la gândul că acel om mă văzuse goală cu doar o zi înainte să mă cunoască. Sebastian insistase că fac prea mult caz din nimic. Nu-şi ceruse scuze. Nu era genul lui.”

—letters in progress, 2005-2011—-

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s