Oamenii normali, între adevăr şi mit

“Am petrecut două săptămâni de singurătate în Bucureşti. Sebastian plecase din oraş şi puteam să respir liniştită. Puteam să mă frământ dacă vroiam şi să nu-mi mai ascund disperarea, aşa că mi-am petrecut timpul lucrând câte 12 ore pe zi şi mergând la concerte. Întâlnisem câţiva băieţi după despărţirea de Sebastian, dar niciunul nu-mi stârnise interesul. Ba mai mult, aveam senzaţia că e ceva în neregulă cu fiecare şi observam detalii peste care, cu bagajul logodnei încheiate, nu puteam trece nici măcar pentru un flirt.

Într-o seară am ajuns în Control cu Penelopa şi câţiva cunoscuţi de-ai ei. Eram foarte mândră de noua mea coafură, inspirată de Florence Welch, şi primisem suficiente complimente cât să mă simt în largul meu după foarte mult timp. Am rămas cu toţii la concertul Museum of Bellas Artes şi am băut Cuba Libre. Îmi doream ca noaptea să nu se termine. În mod bizar, toate dorinţele pe termen scurt din ultima perioadă, care îmi înlocuiseră aşteptările nerealiste, se concretizau fix când nu mă aşteptam. Noaptea nu s-a terminat în Control. M-am ciocnit la bar de Radu, un coleg din vremea facultăţii, când lucram la un site de ştiri pentru a-mi plăti escapadele la mare şi rochiile. Am ajuns în apartamentul prietenilor lui, ciocnind pahare imaginare de vin şi râzând în hohote. Ne-am uitat la trei filme, iar petrecerea s-a spart pe la 7 dimineaţa, când am adormit pe jumătate goi şi îmbrăţişaţi.

A doua zi, nu înţelegeam prea bine ce mi se întâmplase, dar fractale din noaptea încheiată îmi sugerau că trăisem cu o impresie fabricată, prea bună, despre libidoul masculin sub alcoolemie ridicată.
Mi-am cules puloverul şi cizmele de pe jos şi m-am transportat acasă, confuză dar fericită că nu mai trebuia să mă gândesc la Sebastian.

Radu gătea felurile mele de mâncare preferată, avea fotografii alb-negru pe pereţi, citea Esquire şi îi plăceau The Knife. Îşi punea flori pe masa din bucătărie, într-un pahar. Avea două dulapuri dospind de haine şi o debara încărcată de teneşi, cizme de ploaie, pantofi şi ghete. Eram aproape impresionată. După o săptămână de întrevederi, în care ajunsesem la sentimente mai bune, s-a produs declicul. Nu mai vorbisem de vreo trei zile. Nu m-a mai chemat la o petrecere pe care trebuia să o onorăm împreună. “Bucătăria e mică și toată lumea fumează. Probabil că nu ți-ar plăcea acolo”. Mai spusese şi că nu vrea să îmi facă el programul. Asta mă lăsase cu gura căscată. “Păi e programul nostru, nu al meu, ştii?”, replicasem. Apoi ne-am dat întâlnire în Control. N-aveam chef de agitaţia de acolo, aşa că am propus să bem un pahar de vin în altă parte. Nu mai ştia alt loc aşa că am luat-o pe jos spre Lipscani. La jumătatea plimbării, am simţit nevoia să arunc afară gândurile care nu-mi dădeau pace.
– Hai să vorbim puţin, am spus.
– Haide.
– Cred că e de bun simţ să întreb în ce loc suntem exact…
– În faţa BNR-ului, a spus el.
– Nu, nu la asta mă refer. Adică, ce suntem exact? Forma asta de convieţuire în care plutim…
– Hai mă, Ioana, de ce trebuie să complici atât lucrurile?
L-am privit atent. Nu, n-avea niciun chef să se implice într-o relaţie. Mă anunţase, după isprava cu petrecerea, că nu ne putem vedea nici în week-end, pentru că avea treabă cu prietenii. Poate săptămâna cealaltă. Nici eu nu-mi doream neapărat o relaţie, însă vroiam să fiu pe primul loc în viaţa persoanei care m-ar fi plăcut.
– Te vezi şi cu altcineva? am găsit necesar să întreb.
– Deocamdată nu.
– Cred că o să mă duc acasă, am spus, uitându-mă la ceas.
– E, hai, nu te supăra. Ce ai acum? Sincer, cred că aş putea sta treaz cu tine până mâine doar ca să vorbim despre asta. Ştii, eu am o diplomă în psihologie şi nu văd rostul discuţiei.
Aproape că se înfoiase.
– Ce rost are? adăugase el. Eu nu vreau să fiu cu cineva. Şi în plus, mi se pare că eşti cam dependentă de relaţii.
Făcusem ochii mari.
– Asta bazat pe ce?
– Păi, de fiecare dată când te-am văzut erai cu cineva.
– Mi se pare logic, am fost trei ani cu Vlad şi doar cu el m-ai văzut.
– Ai fost logodită…
– Iar tu ai fost şapte ani cu fata aceea, Sorana! Ce dacă am fost logodită? E ceva ruşinos?
– Poate ar fi trebuit să te gândeşti la asta după 35 de ani. La vârsta asta ar trebui să te distrezi şi atât. Înţelegeam, dacă erai mai săracă cu duhul, era, poate, de înţeles să alergi după promisiuni, jurăminte şi alte rahaturi din astea… E plin de fete frustrate ca tine pe lumea asta. Ar trebui să le mai laşi dracului de idei fixe şi să mai ieşi în lume, măi Ioana.
– Frustrările nu vin neapărat dintr-o relaţie, Radu. Încercasem să-mi păstrez calmul, dar am izbucnit, în cele din urmă. Uneori, frustrările vin, la nivel de grup sau de societate, din neputinţă sau din accesul limitat al unora ca tine la beneficiile emoţionale ale faptului de a fi cu omul iubit. Nu e nimic mai frumos decât să ştii că există un cineva altături de tine, care te apără şi te iubeşte necondiţionat. Să le ia naiba de flirturi, de prietenii de conjunctură, de partide de sex din plictiseală sau inerţie, niciunele nu te fac să simţi ceva cu adevărat valoros! Să ştii că aparţii unui om, în schimb, ăsta e un sentiment pentru care eu aş face pe dracul în patru toată viaţa.
Nu mă mai privea de minute bune. Pe stradă, un moşneag vindea lalele. Era 12 noaptea şi bătrânul rămăsese în stradă, cu florile roşii şi galbene în găleţi, pe piatra cubică.
– Ia uite, lalele! Când ies mâine, o să-mi cumpăr şi eu să-mi pun în casă.
M-am întors să chem un taxi. M-a oprit şi mi-a spus că nu mă lasă singură la ora aceea. Nu mai înţelegeam nimic. Dragostea părea să fi devenit un concept extraterestru iar aventurile romantice – un buchet expirat de frustrări.

Am dormit prost şi nu l-am lăsat să mă atingă. Dimineaţa m-a trezit cu două farfurii cu omletă şi o cană de cafea.
– Vrei?
Arătase, cu gura plină, spre o sticlă de sana.
– Da.
Şi-a dat ochii peste cap, de parcă înghiţise o muscă sau tocmai fusese exorcizat, şi a bombănit un “Mmmbine, acuma tre’ să-ţi aduc şi cană”.
I-am spus că nu mai era nevoie. Am lăsat farfuria pe jumătate goală pe masă şi m-am ridicat. El dădea pe gât bidonul de sana.
– Hai că eu plec, am spus.
– Bine. Ne vedem?
Am închis uşa şi am ieşit. Când am ajuns afară, am respirat cu forţă aerul rece. Vroiam să fiu oriunde, mai puţin cu el.

Lumea dating-ului în modernitate are iz de cancan. Discuţiile trebuie să fie sterile. Fara complicatii, cu alcool 4%, ferite de subiecte retro precum petrecutul week-end-ului în acelaşi pat cu filme bune sau cu cafea, sms-uri curioase în miez de noapte sau orice planuri pe termen scurt. Nu ştiu cum v-aţi fi putut gândi la rolul telefonului în aceasta afacere. Cum, nu aveţi Facebook? Sunteti defazaţi. Până şi dinozaurii aveau un Zuckerberg al lor, am scris în acel week-end. “

—letters, work in progress, 2005-2011—-

Advertisements

3 comments

  1. Verde Ursuz

    “Să le ia naiba de flirturi, de prietenii de conjunctură, de partide de sex din plictiseală sau inerţie, niciunele nu te fac să simţi ceva cu adevărat valoros! Să ştii că aparţii unui om, în schimb, ăsta e un sentiment pentru care eu aş face pe dracul în patru toată viaţa.”

    story of my life. simple and heart and mind blogwing. miss u.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s