Rugăciune pentru uitare

Imaginează-ţi că te-ai îndrăgostit.

De fapt, mai bine imaginează-ţi că te-ai îndrăgostit atât de tare încât nu te-ai sfiit să spui Te iubesc după şapte zile. Mulţi dintre voi au făcut asta.

Imaginează-ţi că fericirea a devenit un lucru palpabil şi că o poţi cuprinde, o poţi purta, o poţi duce cu tine oriunde, pentru că îţi stă întipărită în zâmbet.

Imaginează-ţi că ţi-e dor. Lumea a devenit un loc sumbru şi, lipsit de mângâierea celui drag, îţi înfăşori sufletul în câteva zeci de mii de secunde de amintiri, în care sufletele voastre se jucau în întuneric, fără să îşi bănuiască depărtarea.

Acum imaginează-ţi că iubeşti. Faci totul pentru cel iubit şi renunţi, voit, la orgolii, prejudecăţi şi alte mecanisme primitive de apărare. Apoi, nevoit, mai renunţi şi la mândrie, judecată, încredere, putere, conştiinţă. Ca să fie bine. Şi la tine. Ca să fiţi împreună.

Imaginează-ţi că greşeşti şi îţi petreci tot timpul de după pledând pentru absolvirea greşelii. Imaginează-ţi că nu eşti niciodată iertat şi imaginează-ţi că niciodată nu ţi se cere iertare.

Imaginează-ţi singurătatea în doi, tranşantă, uluitoare, aşa cum n-ai cunoscut-o şi nu ai citit despre nici în cărţi. Imaginează-ţi că ţi-e dor şi că nu eşti chemat niciodată. Imaginează-ţi că dorul tău e doar al tău şi cade în gol.

Imaginează-ţi că tot ce ai ştiut e nimic, de astăzi. Imaginează-ţi că trebuie să-ţi reconstruieşti viaţa şi să-ţi reciclezi inima.

Într-un final, imaginează-ţi că e vineri seară. Părăseşti patul, bâjbâi prin cameră în căutarea întrerupătorului. Deschizi şifonierul. Bun venit, fantome. Ultima relicvă a vieţii voastre comune – o cămaşă. O îmbraci pe pielea dezgolită, e aspră, necălcată, nu mai miroase a nimic din voi. Îţi spui că totul e relativ şi nici nu mai contează, până la urmă, trecutul, viitorul. Încerci să vezi din nou viaţa ca pe o fâşie plană, iar ea se mototoleşte. Lepezi cămaşa şi ochii îţi stăruiesc în tavan, ca într-o rugăciune pentru uitare.

Atunci când unul iubeşte mai mult şi celălalt mai puţin, primul o sa tragă, ca atunci când sorbi cu paiul subţire dintr-un pahar de gin tonic, toată dragostea din celălalt, spune ea. Şi nu mai rămâne nimic, nimic, nimic, decât întrebarea. De ce nu mă vrei?

Aşa că te întreb acum, când te-ai simţit ultima dată neînfricat/ă?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s