Fata mea este model, doarme numai la hotel

Străinii care îţi zâmbesc fad când vă intersectaţi paşii pe coridoare; zgomotul pe care îl face cheia în broasca demodată, felul anost în care te întâmpină oglinda din baie. “Clădire cu risc seismic ridicat”. Budapesta, Paris, Viena, Helsinki, Bucureşti.

În cele mai neprietenoase locuri din lume, începi să te simţi împăcat cu singurătatea ta. Îi simţi urcuşul pe şina spinării, în trepte mici, şi până ţi-ai periat toţi dinţii, longitudinal, de paisprezece ori, te-ai cufundat în paloarea uzuală pe care săpunul de unică folosinţă, halatul de baie şi draperiile trase le imprimă rezidenţilor unui hotel.

Aerul e ermetic, ferestrele înalte, e cald şi frig, iar la parter, printre pahare de gin si jazz, se întâmplă toate poveştile în care ai vrea să te infiltrezi, ca cerneala într-o foiţă sugativă, pentru că eşti singur într-un loc cu oameni singuri, iar din tăcere în tăcere poţi găsi o jumătate de sfert de inimă cu care să-ţi astâmperi întunericul din cameră. Autostopişti într-un spital.

Dragostea care se întâmplă în hoteluri are toate aceste atribute şi nici nu durează. Chiar dacă cei de mai jos s-au străduit să arate contrariul pentru a vinde bilete de tren, nopţi la cazino şi pachete all-inclusive. Şi artă, să nu uităm de artă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s