Să nu spui că nu aștepți nimic; trebuie să te aștepți la tot

Cred că e corect, de oricând, să începem a spune: La naiba cu relaţiile ratate! La naiba cu jena pe care o resimţi din gât până în călcâie când degetele îţi sunt lipite de telefon şi nu-ţi găseşti puterea să formezi numărul ei sau al lui. La naiba cu singurătatea, dimineţile murdare de cearcăne şi tutun, la naiba cu dragostea complicată. La naiba cu vanitatea, pierderea, tentaţia. La naiba cu neîncrederea, trădarea, plânsul, gelozia, certurile şi durerea. La naiba cu fetele perfecte, revistele glossy care ne învaţă să răbdăm de foame şi să scuipăm sânge din stomac, la naiba cu prinţul pe cal alb, relaţiile moderne, cum să pierzi un tip în zece zile, dietele în opt paşi simpli, la naiba cu băieţii care nu te-au iubit, fetele care te-au adorat, lacrimile scurse odată cu apa de la duş şi atacurile de inimă pe banchetele din spate ale taxiurilor. La naiba cu furia, la naiba cu relaţiile pe internet, la naiba cu nefericirea!

Deconectează-te, aruncă-ţi tastatura, fă-ţi bagajele, inspiră aerul rece, abandonează viaţa, frica şi tot ce ai învăţat şi porneşte în necunoscut ca într-o furtună de cristale de gheaţă sub lună nouă. Vâsleşte până dai de lumină şi nu care cumva să renunţi vreodată! Nu sta acolo şi aştepta ca el să te sune, iar tu, fugi după ea, pentru că asta trebuie să faci atunci când iubeşti, nu aştepta semnele celuilalt pentru ca s-ar putea să nu le primeşti niciodată! Nu lăsa oamenii din viaţa ta în voia întâmplării, nu sunt pasageri într-o maşină de curse cu frânele tăiate. Sunt oameni pe care i-ai iubit, poate, şi pentru care te-ai fi urcat în avionul ăla sau i-ai fi sunat la 5 dimineaţa cu vocea răguşită de alcool doar ca să le spui atunci, pe loc, că îi vrei şi că nu regreţi niciun moment că i-ai ales. Toţi ne-am ars şi ne-am perpelit şi ne-am blestemat ani buni din viaţă, iubind şi încercând să nu mai iubim. Am cumpărat bilete de tren, am zburat 4000 de kilometri, am scris 100 de scrisori şi am aşteptat cu sufletul la gură întoarcerea celui iubit. Am plâns de fericire în timp ce făceam dragoste şi ne-am tăvălit pe jos de groază, ne-am urlat nenorocirea şi absenţa şi am spus cel mai sincer “Da” în faţa bisericii. Fugi şi strigă-ţi iubirea în lume şi fii cu ea sau cu el, şi copleşeşte-i în fiecare zi cu dragostea ta, pentru că e pur şi generos şi nestrămutat şi e tot ce contează, la urma urmei.

Și să te aștepți la tot.  Să te aștepți să nu te înțeleagă atunci când nici măcar tu nu te înțelegi și să te aștepți să te adore ca și când ești primul lucru care contează. Să îți spună cele mai stupide lucruri sincere de care râzi în hohote și cinci ani mai târziu, într-un autobuz spre casă, când ți le amintești. Să te aștepți la flori pe masă când vă treziți, tu și motanul cu piciorușe negre, unul lângă altul, unul mai nedumerit decât celălalt de dimineața orbitoare cu miros de roșu și verde și alb.

    —letters, work in progress, 2005-2011—

Advertisements

One comment

  1. Verde Ursuz

    la naiba atunci! să iubim şi să cerem totul şi să oferim totul că în vreme ce multe lucruri nu mai sunt echilibrate, dragostea ar trebui să fie fair trade! I like all the photos here, but the 4th one I simply adore!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s