E greu să găsești un mix bun

1990 a fost acum 21 de ani şi şase luni. Mergeam în parc, mâncam vată pe băţ, mă uitam la televizor, sunam necunoscuţi din agenda telefonica a părinţilor, îmi cumpăram câte o casetă de fiecare dată când stângeam câteva zeci de mii de lei. Muzica era mişto, filmele conţineau o cantitate agreabilă de clişee, la care, de obicei, râdeam, plângeam sau fantazam. Băieţii din televizor erau tare frumoşi, dar fetele nu se uitau la ei până când ei nu le înaintau vreo misivă de dragoste oarbă, vreun telefon pe fixul unde răspundea grav tata sau vreun mix tape la care lucrau asiduu zile după alte zile, astfel încât rezultatul să fie pe măsura conținutului.

Filmele ne învățau că e musai să primești un mix tape de la un tip ca să fie clar că i-ai căzut cu tronc. Lor le reușea de fiecare dată. Sau, fie, după cinci încercări ratate. Și asta pentru că nu țineau cont de reguli. Sau pentru că le amintea de aceeași iubită care le scăpase printre degete, iar singura casetă pe care nu se înduraseră să o extragă din casetofon era mix tape-ul pentru ea.

Nu am primit niciodată un mix tape. Pentru că 1990 a fost acum 21 de ani, când eram prea mică, și pentru că, casetele audio se vând astăzi sub titlul de artă contemporană în spații cool din buricul Capitalei, la lansări de reviste unde oamenii stau cu fundul pe trotuar și ascultă Body&Soul urmat de Metallica, de la crâșma de peste drum.

Advertisements

5 comments

  1. wordsofsummer

    High Fidelity e unul dintre filmele mele preferate. 🙂

    Iar in anii ’90, mai exact pe la sfarsit, am primit o caseta de la un coleg de clasa care ma placea, dar nu era un mixtape ci o inregistrare cu Vacanta Mare. A presupus ca-mi plac. Si nu, nu am trait happily ever after.

  2. Cosmic Audrey

    Și al meu, deși am refuzat să îl văd inițial din ț motive, apoi m-a enervat, apoi n-am mai vrut să mă uit la el. Deși l-au dat pe antenă acum vreo două săptămâni. Da-i așa mișto băiatul.

    Revenind, măcar era video? Și cu o tanti goală pe cover? Eu asa mai vazusem pe atunci la chioscul cu casete contrafacute 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s