Delfinii erau preocuparea ei cea mai de seamă

O vreme mohorâtă, în care martie se amesteca fin cu octombrie, spulberând ploi peste oraş. Crengi, nori, picuri de apă, ferestre deschise – aerul acesta brut pe care căldura ultimilor ani l-a gonit. James, nu începea nicio dimineaţă fără el în acea perioadă. Delfinii erau preocuparea ei cea mai de seamă, figurinele de zahăr asemenea.

Puţin mai târziu, descoperise un pretext bun de a vorbi cu oricine îi poftea inima în cănile de cafea proaspătă. După-amiezile susurau încă sub acalmia aceea bizară de început de primăvară. Şi-a imaginat că s-a îndrăgostit, pentru că ajunsese să gândească numai versuri şi să umple documente virgine cu ele. Uneori silabisea aceste dovezi ale stării avansate de boală seara, împreună cu el, fără a-şi divulga însă obiectul dorinţei.

Nu i-a luat foarte mult să înţeleagă: nu mai era frig, nici martie, iar puntea pe care o ţesuse spre el era din ce în ce mai plină de vorbe, flori şi cafea. Pe dedesubt zburdau delfinii. James îi repeta la matineu adevărul, cu o exactitate a faptelor care o dezarma şi înarma simultan, clocotindu-i în piept. I-a spus.

Apoi a venit vara, au cântat de mână în locul de joacă al copilăriei ei, era cald, insecte şi ciudate forme ale nopţii presărate cu ambră. A tăcut muzica, delfinii sunt animale curajoase.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s