Hurtbreak Wonderland

Există o ciclicitate stranie a legăturilor amoroase. Cel ce părăseşte, este părăsit şi revine la obiectul iniţial al adoraţiei. Cel părăsit porneşte războaiele sfârşitului lumii împotriva celui iubit, corupând, pe parcurs, noi suflete, pe care le adaugă colecţiei.

Când colecţia este destul de pertinentă, iar pacea pe cale să se aştearnă, trădătorul dragostei se întoarce, cu coada între picioare, la trădat. Iar trădatul, după ce îl amăgeşte suficient cât să-şi zgândăre orgoliul, îl mestecă şi îl scuipă înapoi în lume. Adevărata răzbunare vine atunci când universul potriveşte iţele destinului în aşa fel încât noi să nu facem nimic mai mult decât să ne trăim zilele, iar trădătorii noştri să se usuce ca vrejurile, la revederea noastră. Răzbunarea premeditată este un act redundant.

Iubiţii plecaţi m-au căutat, rând pe rând, pentru a-şi vărsa amarul. Unul fusese părăsit. Un altul, înşelat. Mai mulţi storşi de sentimente, finanţe şi obiecte de decor din apartament. Câţiva realizaseră gravitatea supliciilor la care mă supuseseră. Niciunul n-a cutezat să ceară îndurare, văzându-mă fericită într-o relaţie. Unul singur a sărit calul, gardul şi pajiştea, ajungând direct în patul meu. Dan avea multe să-mi spună despre ultimii trei ani din viaţa lui. Căscam şi trăgeam din ţigară, în timp ce la televizor începuse Teleenciclopedia. Dan venise împăciuitor şi dispus să reluăm coabitarea, în condiţii mai prielnice. Îmi aminteam filmul despărţirii noastre, aşa că am zâmbit larg şi i-am explicat că am un prieten. După ce îmi refuzasem de cinci ori trădătorul, acceptase că urma să petrecem seara ca doi moşnegi, privind la TVR1 şi ingurgitând floricele de porumb.

“Tu ce poveste ai vrea să fii?”, scrisese Cătălin pe blogul lui. Era o leapşă, iar eu uram lepşele, dar întrebarea mă stârnise şi mă bântuise câteva zile.

“Dragă Cătă,

Se face întuneric pe pământ, chiar și în cutia mea luminată cu lampa electrică. Din tăcere ni se trag toate ponoasele care ne ronțăie încet. Nu mai rămâne la urmă decât un colțisor, bun de pus în geanta aia nenorocit de mare, în care ne cărăm bagajele excedentare de-a lungul vieţii. Habar n-am ce poveste aş vrea să fiu, pentru că povestea în care sunt acum îmi mănâncă deja cam tot timpul. Probabil că a fost mereu un mix între Jeux d’enfants și Lost in translation. Drame care se termină în aer. Și care au neapărat un decor cu străzi și frig și cafenele. Cu dimineți foarte singure între cearșafuri albe și vin și biscuiți seara pe covor la lumina albă a unei lămpi de la Ikea. Cu fundal de L’ Orchestre Noir, Coldplay și Craig Armstrong. Cam chiar așa și e. Nu sunt poduri impresionante în București, deci trebuie să mai aștept până o să am o vedere de ansamblu de pe unul, cum fac eroii filmelor de succes, când îşi numără, de Anul Nou, eșecurile (că realizările nu se număra afară în frig, în perioada Sărbătorilor, ci alături de un grup de snobi, cu un zâmbet artificial pe faţă).

cu drag,

Ioana”

Heavy knit oversize cardigan thanks to newly and greatly rebranded Tina R

Platforms from ASOS

Photos by David Burlacu

Styling and post process by me

Text from “Deviații de Stereo”, novel


Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s