Sunt prea puțini oamenii care ne vor și prea mulți cei care ne vor schimbați

Port o rochie gri, în volută, îmi amintește de felul în care valurile se sparg cenușiu și tulbure de coastă la Marea Nordului. În orașul ăsta nimeni nu își poartă sufletul pe dinafară, nimeni nu își varsă amarul, ci doar, ocazional, berea.

Cuvintele ies spurcate și abrupte din guri, ca-ntr-o babilonie a grăbiților, nu pot să le deslușesc destule emoții, nu pot să mă hrănesc de pe buzele lor. Străzile miros urât și mă forțează să-mi îndes capul într-un fular negru sub care aș putea trece cu ușurință drept o fată afgană.

Mă urc în pasărea asta violetă care mă hurducăie pe spinarea ei șubredă până acasă, unde, de bine de rău, a plouat, aerul miroase a foc, a mai și a romanțe și pot să îmi umplu plămânii de ceea ce-am numit, de când îmi măsor timpul în primăveri și toamne, arsenic.

L’AIR DU TEMPS series 4

photos Das Sasha
location thanks to Papiota
Plase LIKE Ruffles for Breakfast

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s