Tagged: idelier

RAISE MY GLASS TO 2013

IMG_0215

I saw this trend on Facebook and blogs where people in the creative industry make tops and lists of their achievements at the end of the year. I was lazy busy enough to skip that in December but then I thought any time is a good time to brag in public count your blessings rather than no time.

Before I get this started I want to explain myself a bit, because in 2012 this blog has taken multiple directions and for a long time it was actually hard to focus on only one or two of them. Which isn’t half bad, when it gives you the chance to discover hidden places of your personality and deep ends of your possibilities.

Ruffles for Breakfast began in 2010 as my style diary. I would post outfits friends photographed me in in the city and post them here. I have to tell you it was boring as hell. So I changed turns and put a bit of life into this spiritless website by adding sketches and short notes from the novel(s) I was working at to the pictures, now themed.

This got me much more readers than fashion pictures ever did, and I was happy to see what a deal breaker writing is. I met many people through the blog. I got encouraged to write even when I had a shitty 1 year time of  writer’s block.

In the beggining of 2012 I styled the first editorial for a local brand, ZAZA Boutique. Collaborations with LaChatterie, BIPOLAR, Alina Ene and Coolta, Macramoi and other brands followed.

I basically tried to use the blog as a platform for aiding uprising young brands in fashion to get promoted.

This short campaign for SUBSET t-shirts is one of my dearest projects in 2012, because it speaks truly and authentically about the nature of things we love. It was also my first attempt to make a short movie. I still need to really learn Premiere pro.

Alexandra Diaconu and I did a couple of shoots for the pretty clothes at IDELIER. And there’s more where that came from, just wait for the surprise to land.

I was asked to write a column for the ALL HOLLOW blog. Seasoned with pictures of me. It had my name on it, which was fancy, but not motivating enough because as 2012 was reaching a start I realized I want to stop with the modelling and use any experience I gained in becoming a fashion stylist. And I did, and it’s the most challenging and practical experience I’ve had since I started to properly work in publishing and online. Ruffles for Breakfast will keep all the prose fragments but the fashion posts will be replaced in 2013 by editorial work. 

I ended the year at the DALLES GO Styling classes with Ovidiu Buta and a bunch of wonderful people I am really glad to have met. My colleagues are now chilling via Berlin Fashion Week while I am home writing this from the comfort of my bed. I raise my glass!

Since the 4th of January I’ve been getting busy with things of all sorts and got in that strange mood where a tiny time off leaves you feeling weird because you have FINALLY nothing to do. I think that’s happening when you’re a workaholic, no? I hope not.

As for me, myself and the other people who live in my brain, 2012 was an awfully changing year. 90% of my friends left the country to greener pastures. I miss them a lot, flights are expensive and that’s all I have to say about that. Places and people changed around and even if this was a HARDER year compared to 2011 (I hear this a lot and I actually think it was the shittiest year in the history of mankind from oh so many points of view), I was grateful to rediscover flowers where dust laid on. I saw some of the best concerts in my life and traveled, and wrote new pieces of a novel, and met miraculous people, and loved.

For 2013, I have made up a list of resolutions in my head starting with last year, but for now I’d rather keep it in the privacy of my mind and add up various things on it as time goes by.

I can say however that I hope to eat a lot of avocados with butter and pepper, apple tart, fish, ice cream and pasta, because food is AMAZING and I am a  gourmand and the simple thought of feasting on a plate of anchovies with champagne makes my mouth watery. 

I also hope to learn how to ride a horse, because in a dream world, people would take horses to the club at night instead of cabs (like Bianca Jagger) and stroll on them to work (I REALLY ENVY THE POLICE PATROLS IN BUCHAREST); ride a bike and play tennis because it’s the only sport I would do without being bored.

I wish to read more books and see more films and get the chance to leave the country or the city more often so I can gather inspiration to turn into more captivating visual stories for you to see (and for potential magazines, you hear that, ALL HOLLOW, ELLE, HARPER’s BAZAAR, COCKAIGNE to hire me).

I wish you all a lightweight year and a lot of beauty of sorts to hang on to.

PHOTO ALEXANDRA VACAROIU @ IDELIER

Advertisements

2012

DSC_0174

Am retrăit, pe repede-înainte, toți ultimii trei ani pe care mi-i amintesc. Mi-am crescut și mi-am colorat unghiile și părul după asemănarea celor de atunci. Am făcut și am simțit lucruri atât de asemănătoare că m-a înțepat rutina sub coaste. Am învățat pe de rost circuitul oamenilor în viețile noastre și mi-am amintit de Ioana Nemeș și de ale ei povești pe care lumea le repetă de când pământul ca pe anotimpuri, fără ca noi să putem face, cu adevărat, prea multe în privința asta. Aș vrea tare mult să îmi tai părul și să arăt iarăși ca un băiat de 17 ani, dar n-aș face decât să sădesc semințe suficiente pentru încă trei ani de repetiție. Aș putea să dansez cu și mai multe fete cu care am împărțit, fără să vreau, farfurii, furculițe, săpunuri, șervete de bucătărie și locul din dreapta al saltelei, dar asta nu mi-ar dezlipi etichetele de fostă cea mai bună prietenă.

Când am mers pe podul Basarab aveam Little Black Submarines în urechi și șoferul băgase cea mai oportună viteză, de-mi fluturau aproape urechile.

Jumătate de raft de măști de păr pe care le țin în baie îmi aduc aminte de momentele în care am dat bani pe produse scumpe ca să nu par mai puțin snoabă decât cei cu care împărțeam canapeaua, patul sau prosopul de plajă.

Când m-am îndrăgostit mă gândeam la pantaloni oranj Marni și a trebuit să înghit în sec și de sete, de parcă nu aș mai fi vrut niciodată să sărut pe cineva pe nepusă masă.

Prima întâlnire ne-am dat-o în față la biserică și tot acolo ne-a găsit și prima ceartă.

Tristețea e o virtute de care, personal, m-am săturat.

Sfârșitul lumii m-a prins la ora 18.30 în Mini Prix, luminile s-au stins când eram la cabina de probă cu o cămașă lungă și neagră din mătase pe mine, afară câinii au început să urle ca la lună, clienții să se foiască ca termitele și eu să mă întreb dacă asta înseamnă că fac cumpărături proaste.

La Marea Neagră aveam costum de baie ca de la Cannes din 1967 și l-aș fi lepădat oricând pentru că în fața celui mai bun prieten nu îți vine să te ascunzi niciodată.

*Altfel, mi s-au mai întâmplat o seamă de lucruri bune, rele, frivole, tragice, comice și simbolice, dar chiar nu simt nevoia să mă laud cu ele.

Fotografie de Alexandra Diaconu la IDELIER

Dicţionar de idei simple. Haina îl face pe om să se caute de suflet

DSC_0001

DSC_0019

DSC_0013

DSC_0017

465525_10151129808151701_767696731_o

DSC_0031

Am căutat marea cu sarea în diverşi oameni fără să ştiu că ele sălăşluiesc mai degrabă în animale.

Mi-am spus că încă un pahar nu strică sufletul, aşa că l-am dat peste gât şi mi-am închipuit că sunt Alice cu licoarea ei magică.

Când am urcat Coloana Infinitului ningea şi nimeni nu m-a avertizat că la coborâre eşti mai greu, mai plin, mai umflat de ambiţii şi prohibiţii dar cu sufletul golit până la pământ.

Cunosc trei femei care şi-au înlocuit ridurile cu văi ale plângerii, mirării şi exaltării.

Am găsit o rochie în care să îmi netezesc coatele şi să îmi întind pielea de pe spate. Hainele în care m-am simţit acasă nu erau ale mele.

În Control se dădea în stambă Silvia Dumitrescu, iar eu mă gândeam la un sărut şi doar atât.

————————————————————————————————————————————————————————————————————

Rochie de sanatoriu şi Katherine Mansfield, Silvia Şerban

Poveste pentru IDELIER BUCHAREST

Foto de Das Sasha

Dicţionar de idei simple. Prognoza meteo a prietenilor mei

Mi-am dezvoltat un obicei dubios.

Anul ăsta, majoritatea prietenilor mei au plecat din ţară şi îşi continuă aventurile cotidiene în locuri mai luminoase, mai friguroase sau, pur şi simplu, mai amăgitoare decât cele de aici. Pentru că mă simţeam permanent deconectată de prizele acestor legături, unele vechi de ani buni şi răi, şi pentru că nu am o simpatie nemaipomenită pentru Skype, am început să îmi întreb amicii emigraţi cum e vremea prin părţile lor. Unu-două telefoane pe lună, alteori e-mailuri, mesaje scrise, şi, “Cum e vremea?”.

Veţi râde, n-am simţit nevoia să îmi banalizez existenţa într-atât încât să cad în plasa discuţiilor meteorologice. Ştiţi, conversaţiile alea fetide în care ne găsim uneori angajaţi ca tâmpiţii, pentru că împărţim liftul sau pauza de ţigară cu un coleg sau o colegă care nu ne inspiră şi nici nu ne deranjează (dar Dumnezeule, ce bine ar fi dacă nu ar spune nimic…).

Ei bine, nu. Aş putea să consult prognoza pe site-urile de specialitate sau să îmi descarc cea mai recentă aplicaţie meteo pentru Android. Şi ele mi-ar spune că la Strasbourg fulguie, că în Amsterdam e înnorat şi că în Bruxelles e chiciură. Dar buletinul meteo de pe internet sau de la TV nu îmi va povesti că la Strasbourg, Cătălin bate bulevardele împodobite deja de Crăciun de la jumătatea lui noiembrie, că Laura se plimbă sâmbăta pe plajele din Haga, unde marea pare să fie deasupra pământului sau că Ana şi-a scos paltonul preferat la înaintare, ca cafeaua în mână, pe Rue de l’Athenee.

Întrebarea asta îmi deschide o mie de uşi spre dimineţile şi zilele celor cărora le duc dorul, şi tot atâtea ferestre către gândurile lor. Clasicul “Ce faci?”, care de obicei ne aruncă înapoi un mormăit sau un “Mbine, ce să fac…” e atât de puţin ofertant pe lângă înşiruirea de poveşti care se înfiripă dintr-o chestionare rapidă a vremii.

La depărtare, cele mai simple semne de întrebare capătă cele mai însemnate răspunsuri. Şi aşa am găsit un sens în toată povestea asta cu lucrurile banale pe care îmi place să le transform în nimicuri fabuloase.

Poveste pentru IDELIER BUCHAREST

Jachetă SARA, Dinu Bodiciu

Pantaloni, Silvia Şerban

FOTO: Das Sasha
CONCEPT & STYLING: Ioana Cristina Casapu